12
iul

Fiecare dintre noi avem nişte imagini în minte atunci când vorbim despre expansiune urbană (urban sprawl), probabil similare cu oricare dintre aceste imagini… Prima imagine este din SUA, a doua a fost făcută din aer înainte de a ateriza la Madrid. Nimeni nu se poate îndoi că aceste imagini arată ceea ce noi numim expansiune urbană sau extindere urbană necontrolată. Dar nu este întotdeauna atât de uşor să identificăm şi măsurăm expansiunea. Cum poate fi extinderea necontrolată măsurată cu precizie, cum putem compara situaţii spaţiale din diferite ţări sau modificarea nivelului de extindere urbană în acelaşi loc, de-a lungul mai multor decenii…?

 

Acestea au fost temele discutate la reuniunea din cadrul celui de-al 7-lea workshop pentru o Monitorizare Urbană Integrată în Europa (IUME), organizat de Agenţia Europeană de Mediu la Bruxelles, în luna februarie a acestui an. Principala prezentare a fost susţinută de Jochen Jaeger de la Concordia University (Montreal), care a explicat rezultatele unui studiu cu privire la extinderea urbană în Elveţia.

 

Măsurarea expansiunii urbane

 

Pentru a putea măsura extinderea urbană necontrolată, este nevoie mai întâi de o definiţie bună. Potrivit definiţiei oferite de Jaeger şi Schwick (2012, 2014), gradul de expansiune este mai mare atunci când zona construită este mai mare, clădirile sunt mai dispersate în peisaj, iar intensitatea utilizării zonelor construite este mai mică (de exemplu, gradul de utilizare a terenului pe cap de locuitor sau loc de muncă este mai mare). Toţi aceşti indici sunt reuniţi în Indexul expansiunii urbane – Weighted Urban Proliferation (WUP).

 

Metodologia de calcul este descrisă în detaliu în publicaţia Jaeger-Schwick din 2014. Rezultatele studiului de caz din Elveţia arată o imagine dramatică. Pericolul creşterii expansiunii urbane în Elveţia a fost deja menţionat la începutul anilor 1960 şi de atunci mai multe analize spaţiale ale peisajului au ilustrat acest fapt (încă există spaţii verzi, dar sunt clădiri peste tot…) Acum, pentru prima dată, extinderea urbană ar putea fi măsurată: între 1935 şi 2002 expansiunea urbană în Elveţia a crescut cu 155% (cu cea mai mare creştere între 1960 şi 1980).

 

Dintre toate cantoanele elveţiene, numai în Zug şi Geneva expansiunea urbană a scăzut în ultimii 20 de ani, din cauza politicilor de densificare. Exemplul cel mai pozitiv este Zug, unde autorităţile locale ale cantonului şi oraşelor componente au introdus noi reglementări în master plan, pentru a permite o densitate mai mare în zonele deja construite, şi limitând în acelaşi timp utilizarea de noi zone pentru construire. Este important să subliniem faptul că densificarea nu înseamnă că oamenii trebuie să trăiască în locuinţe cu regim mare de înălţime.

 

 

Studiu de caz: Elveţia

 

Previziunile pentru 2050 arată că, fără nicio schimbare în reglementările de urbanism, expansiunea urbană în Elveţia ar creşte din nou în ritmul din anii ’60 şi ’70. Acest lucru ar duce la consecinţe dramatice privind acoperirea terenului, climatul local, emisiile şi poluarea, resursele de apă supraterane şi subterane, flora şi fauna. De asemenea, efectele economice ar fi substanţiale, deoarece costurile serviciilor publice sunt mult mai mari în zonele afectate de extindere necontrolată.

 

Elveţia se numără printre ţările europene cu cele mai bune reglementări urbanistice, cum ar fi protecţia pădurilor (din 1888), reglementările împotriva poluării aerului (1980) şi împotriva poluării apelor (1990). Primele reglementări federale legate de expansiune şi limitarea expansiunii aşezărilor datează din 1979, dar chiar şi aşa, zonele construite au crescut dinamic deoarece municipalităţile sunt aproape complet independente în desemnarea de noi zone de construcţie.

 

Ca o consecinţă a presiunii tot mai mari venite din partea cetăţenilor preocupaţi de efectele asupra mediului înconjurător, în 2008 a apărut o iniţiativă a populaţiei privind îngheţarea tuturor zonelor de construcţie desemnate cu această funcţiune pentru următorii 20 de ani. După dezbateri intense, parlamentul elveţian a propus o abordare alternativă, o revizuire a Statutului Federal, prin care să se limiteze noile zone de construcţie în funcţie de prognoza privind creşterea populaţiei şi să se perceapă taxe pe creşterea valorilor de proprietate, ca urmare a desemnării unor noi zone de construcţie. Această propunere a fost acceptată printr-un referendum în 2013.

 

Metoda WUP este considerată o măsură cu un potenţial bun pentru eficienţa noului regulament. Sunt posibile chiar mai multe aplicaţii concrete: una dintre băncile alternative deja foloseşte rezultatele cercetării pentru a găsi astfel de alocări spaţiale pentru apartamente noi, care conduc cel mai puţin la expansiune urbană.

 

 

Factorii de decizie politică trebuie să se familiarizeze cu indicatorii specifici

 

Noua metodă prezentată de Jochen Jaeger nu este lipsită de probleme. În timpul discuţiei, în cadrul reuniunii IUME, au fost ridicate probleme importante privind măsurarea. Una dintre acestea este includerea în analiză a unei a doua case în proprietate, care ocupă terenul, dar care este folosită doar câteva săptămâni pe an. Dat fiind că numărul de rezidenţi temporari nu este de obicei cunoscut, ar putea fi folosit, ca alternativă, numărul de locuri de muncă în hoteluri sau utilizarea apelor uzate din zonă. Dar, cu cât sunt necesare date mai sofisticate, cu atât scad şansele realizării unei măsurări comparative la nivel european a expansiunii urbane.

 

WUP este un indicator compozit, creat prin punerea împreună a mai multor aspecte diferite, care şi acestea sunt destul de dificile, luate separat. Politicienilor le plac astfel de indicatori sintetici, pentru că oferă iluzia unei înţelegeri şi interpretări mai uşoare a problemelor complexe. Cu toate acestea, chiar dacă indicatorii compoziţi ar putea avea o valoare adăugată, mai mulţi experţi cred că este mult mai justificată folosirea celor trei aspecte de la care s-a pornit pentru a-l crea în mod separat. Dacă principalele aspecte sunt tratate separat, atunci şi factorii de decizie politică vor înţelege mai bine care pot fi potenţialele intervenţii (reglementări).

 

Cercetarea elveţiană a făcut lumină asupra problemei dificile a expansiunii urbane. Descompunerea expansiunii urbane în trei aspecte diferite ar putea ajuta la proiectarea unor dezvoltări imobiliare mai puţin extinse la marginea oraşelor europene – aşa cum arată imaginea de mai sus pentru cazul din Madrid.
Problemele extinderii urbane au fost deja abordate de o parte dintre proiectele URBACT, cum ar fi Lumasec şi reţeaua Use-Act, aflată în curs de desfăşurare. De asemenea, broşura cuprinzând rezultatele proiectelor URBACT (2011) tratează această temă în capitolul Guvernare Metropolitană. În viitor, tema extinderii urbane va deveni şi mai importantă pentru URBACT III, dat fiind că două dintre obiectivele specifice prioritare sunt legate de problemele de mediu. În concluzie, cooperarea cu grupul de Monitorizare urbană integrată în Europa şi Agenţia Europeană de Mediu ar trebui să continue în viitor.

 

 

4De Ivan Tosics, Manager de Pol Tematic URBACT

 

 


Bibliografie

 

Schwick, C –Jaeger, J A G – Bertiller, R – Kienast, F 2012: Urban Sprawl in Switzerland – unstoppable? Haupt, Berne

Jaeger, J A G – Schwick, C 2014: Improving the measurement of urban sprawl: Weighted Urban Proliferation (WUP) and its application to Switzerland.  In: Ecological Indicators 38 (2014) 294-308 www.elsevier.com/locate/ecolind

0 Niciun comentariu
dan

Comments are closed.